Home » Cultură » Fragmente din Coran, poate „cele mai vechi din lume”, descoperite în Marea Britanie

Fragmente din Coran, poate „cele mai vechi din lume”, descoperite în Marea Britanie

Fragmente din Coran, poate „cele mai vechi din lume”, descoperite în Marea Britanie
Publicat: 24.07.2015
Fragmente din Coran scrise în urmă cu aproximativ 1.300 de ani, care ar putea fi printre cele mai vechi din lume, au fost descoperite în biblioteca Universităţii din Birmingham, a anunţat miercuri această instituţie din Marea Britanie.

Manuscrisul era păstrat de aproape un secol într-o colecţie de cărţi şi documente din Orientul Mijlociu, fără ca nimeni să-şi imagineze că este atât de vechi, relatează AFP şi BBC. Numai în contextul în care o cercetătoare italiană, Alba Fedeli, a studiat textul pentru teza de doctorat, universitatea a decis să facă o analiză cu carbon 14.

‘Rezultatul este surprinzător’, a afirmat David Thomas, specialist în islam şi creştinism al universităţii. Potrivit analizei, care are un grad de certitudine de peste 95%, manuscrisul datează din perioada anilor 568—645, aşadar, din tipul vieţii profetului Mahomed, despre care tradiţia islamică spune că ar fi trăit între 570 şi 632.

Fragmentele din Coran sunt caligrafiate pe piele de oaie sau capră. ‘Analiza documentului arată că există o mare probabilitate ca animalul de la care provine pielea să fi trăit în timpul profetului Mahomed sau puţin după aceea’, a adăugat David Thomas.

În manuscrisul care, potrivit cercetătoarei Alba Fedeli, provine dintr-un acelaşi codex ca şi paginile păstrate la Biblioteca Naţională Franceză de la Paris, sunt reproduse versete din capitolele 18-20, scrise cu cerneală în hijazi, vechi stil caligrafic arab.

Manuscrisul va fi expus la Universitatea din Birmingham, între 2 şi 25 octombrie.

Sursă: Agerpres

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vești bune: populațiile de țestoase marine din lume au început să-și revină
Vești bune: populațiile de țestoase marine din lume au început să-și revină
Academicienii de la Oxford au băut zeci de ani dintr-un potir făcut dintr-un craniu uman
Academicienii de la Oxford au băut zeci de ani dintr-un potir făcut dintr-un craniu uman
Primele experimente de geoinginerie în aer liber, lansate de Marea Britanie. Care este scopul?
Primele experimente de geoinginerie în aer liber, lansate de Marea Britanie. Care este scopul?
Știința confirmă: cât de des trebuie să faci sex pentru o sănătate mintală perfectă?
Știința confirmă: cât de des trebuie să faci sex pentru o sănătate mintală perfectă?
Experții sunt îngrijorați că Inteligența Artificială ne face mai proști
Experții sunt îngrijorați că Inteligența Artificială ne face mai proști
Astronomii au descoperit un SUPER-Pământ! Ce înseamnă asta pentru noi?
Astronomii au descoperit un SUPER-Pământ! Ce înseamnă asta pentru noi?
Pana masivă de curent în Spania, Portugalia și Franța
Pana masivă de curent în Spania, Portugalia și Franța
Un studiu pe mai multe țări arată că alimentele ultraprocesate cresc riscul de deces prematur
Un studiu pe mai multe țări arată că alimentele ultraprocesate cresc riscul de deces prematur
Tehnologia care ar putea crea 1 milion de locuri de muncă până în 2030
Tehnologia care ar putea crea 1 milion de locuri de muncă până în 2030
Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă a doua zi
Astăzi se împlinesc 80 de ani de când Hitler o lua de soţie pe Eva Braun, în buncărul în care aveau să se sinucidă ...
Ce se întâmplă în creierul copiilor atunci când părinții țipă la ei?
Ce se întâmplă în creierul copiilor atunci când părinții țipă la ei?
Meteorologii anunță ploi în toată țara în primele zile din luna mai
Meteorologii anunță ploi în toată țara în primele zile din luna mai
Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni în războiul din Ucraina
Vladimir Putin a recunoscut pentru prima dată prezența soldaților nord-coreeni în războiul din Ucraina
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Mesajul ferm lansat de noul prim-ministru al Groenlandei
Cercetătorii spun că materia întunecată ar da semnale de existență
Cercetătorii spun că materia întunecată ar da semnale de existență
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
Homo Martianus: Ar putea oamenii evolua într-o nouă specie pe Marte?
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
ProMotor prezintă episodul 73 din „Podcast cu Prioritate” cu Mădălina Mihai
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”
Oamenii de știință au surprins imagini în adâncuri cu o creatură bizară cu „codițe”